Julio Elvisey Pisică, născut în 1999, este un artist interdisciplinar, student în anul III la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara. Pasionat de poezie, teatru și sunet, cariera sa artistică a început în adolescență.
Se definește ca “un om asumat, transgender și de etnie romă, un artist care își lasă sufletul pe scenă și care împarte o bucățică din propriul suflet către fiecare om din public”. Luptă pentru drepturile omului, pentru drepturile din comunitatea romă, lgbt și ale celor cu suferințe sufletești și mentale. “Suntem oameni, avem un suflet curat și merităm să avem drepturi egale”, e observația atât de firească rostită de Julio Elvisey în timpul interviului nostru.
În 2019 a fost parte din echipa care a scris scenariul pentru piesa Sexodrom a companiei de teatru rom Giuvlipen.
Pe Julio Elvisei Pisică l-a intervievat Nico G., actriță, compozitoare și cântăreață rap care produce la rândul ei artă antirasistă și feministă, în cadrul unui proiect desfășurat de de Fundația Amfiteatru: “Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”).
Cine și ce te inspiră?
Majoritatea oamenilor din comunitatea romă sunt foarte talentați și deștepți și asta mă inspiră.
Mă inspiră să văd oameni care au trecut prin greu în viață și totuși nu renunță din a lupta și din a rezista pe pământ. Am doi idoli care mă inspiră și îmi dau putere când sunt trist, aceia fiind chiar tu Nico G și Mihaela Drăgan, mama mea spirituală.
Totodată îmi doresc ca violența domestică să nu mai existe, femeile să fie respectate și nu agresate verbal, fizic sau sexual.
Demersurile tale se leagă probabil de personalitatea și experiențele tale. Cum te definești și cum se leagă viața personală de cea profesională?
Mă definesc ca un om sincer și sufletist, am un bagaj în spate de traume și abuzuri dar sunt turbat după fericire, îmi place să zâmbesc chiar dacă uneori îmi este foarte greu. Îmi place să fac haz de necaz, îmi place să rezist.
Îmi doresc ca nicio puștoaică sau puști să nu treacă prin abuzuri. Fie din partea părinților, fie din partea abuzatorilor — dintre care unii sunt bine cunoscuți în bucla așa zis feministă activistă din București.
Care a fost prima pasiune, teatrul sau poezia?
Cumva ambele, când mă uitam cu mama la filme pe tv și eram mai mic, îmi apărea gândul ăsta.. că aș vrea să fiu celebru, mare actor de film, dar n-am avut curajul să mă gândesc prea mult la asta.
Am început să scriu prin clasa a VI-a, a VII-a, ca formă de descărcare. Teatru am început să fac la liceu, în clasa a X-a. După primul spectacol – care btw a fost pe o scenă de teatru de stat, chiar dacă era Teatru-Forum – m-am hotărât că vreau să dau la facultate, la facultatea de teatru.
Cum ai început să scrii poezie?
Am început să scriu poezie ca să mă descarc de furie de frici de gânduri de sentimente. Este foarte antidepresiv. La vremea când am început să scriu, eram la școală foarte viteaz, bufonul clasei, eram tipa cu glume non-stop, nu voiam să mă plâng la prieteni, familie. Așa că puteam să mă plâng pe o foaie. Și îți las niște versuri cu care să închei răspunsul:
aproape începe ploaia, aproapele îmi e foaia
aproapele pe șarpele
îl văd când închid pleoapele.
Cum ți se pare școala românească? Te-a încurajat/susținut în pasiunile tale?
Urăsc întrebarea asta, urăsc de fiecare dată când trebuie să răspund la ea, pentru că mă transpun în anii de facultate și îmi aduc aminte cum s-au comportat unii profesori cu mine. Cei de la liceu m-au susținut cât de cât, eram serios la școală ca să mă lase să plec mai repede la repetiții. O dată cu teatrul, m-am disciplinat puțin, aveam un interes, voiam să iau bacul. Așa că profesorii au apreciat că am ales un drum și cred că s-au bucurat. Și credeam că la facultate va fii minunat, că voi învăța o grămadă de lucruri, pe când colo nu am învățat nimic decât frică, inhibare și umilire.
Subiectul e lung, mi-ar trebui un interviu doar despre asta, dar pe scurt: profesorii din facultate nu m-au susținut, încurajat în pasiunile mele.
Facultatea de teatru a fost o altă traumă pentru mine. Sper să se schimbe ceva în sistemul academic, să aducă profesori care chiar își dau interesul și care nu vor să îngroape studenții, care nu vor să le taie aripile. Nu știu cum am trecut prin școala românească :)).
A fost o muncă grea, noroc că am avut suport emoțional de la câțiva oameni din afara ei.
Care e cea mai tare amintirea de-a ta de la performance-uri? Dar chestia care te-a enervat cel mai tare?
Majoritatea, aproape toate au fost amintiri frumoase și speciale, cea mai dragă mi-a fost când am urcat prima dată pe scenă, iar mai apoi la premiera spectacolului Sexodrom cu Giuvlipen, unde am scris și mai apoi a fost interpretată superb de tine, Nicoleta G.
Când am urcat pe scenă, la aplauze m-am simțit ca acasă, m-am simțit safe, în sfârșit îmi găsisem locul, alături de un teatru rom independent feminist și progresist.
Nu cred că m-a enervat vreun performance, ce m-ar enerva ar fi lipsa de profesionalism, organizare proastă din partea organizatorilor, un spatiu unsafe, exploatare, lucrat în scârbă, frică și nervi.
Te-ai confruntat cu rasismul în viața personală sau pe scena artistică? Dă-ne exemplu.
Pe scena artistică momentan nu, am avut grijă să am colaborări cu oameni safe, am fost cât se poate de precaut și cred că am avut și noroc.
În viața personală m-am confruntat cu rasismul de la intrarea în magazin până la împărțit aerul la diferite evenimente cu așa ziși oameni deschiși și educați, tot se găsea unul care să deschidă gura prost și rău intenționat. Nu le dau expose aici, deși ar merita, dar nu le las spațiu în acest interviu. Să fie clar, îmi apăr comunitatea în orice context și dacă se găsește vreun rasist/rasistă le închid gura cu stil și eleganță, pe înțelesul lor — uneori trebuie să cobor nivelul.
Cum crezi că poate fi combătut rasismul?
Educație antirasistă încă din școala generală, educație feministă, educație în general.
Ce poezie antirasism scrisă de tine ți-ar plăcea să ajungă la și mai mulți cititori? De ce?
Zodia Gypsy, pentru că atrage atenția pe mai multe teme și spune lucrurilor pe nume.
“ce palidă ești, ești răcită?
vrei să fii țiganca mea?
acuma fără suparare, de unde ești?
vorbești foarte bine româna și de-aia întreb
am auzit că țiganii iubesc foarte pasional, vrei să ne iubim și noi?
vreau să văd și eu cum e o pirandă în pat, ești convinsă că ești lesbiană?
știi sigur sigur sigur? eu sunt convins că ți-ar plăcea o noapte cu mine
în clasa a 5-a profesoara de religie m-a ridicat în picioare
mi-a zis: ia uitați-vă la ea
te crezi mai deșteaptă decât noi?
crezi că ai un viitor? ce o să te faci când o să fii mare?
te faci președinte? te pomenești că da…
în clasa a 9-a sora profesoarei de religie, tot profesoară de religie fiind
m-a prezentat în fața noilor colegi
— bety, hai în față, hai repede. copii vă spun pentru că sunteți frumoși și îmi păreți isteți vă avertizez spre binele vostru.
STAȚI PE CÂT POSIBIL, CÂT MAI DEPARTE DE BETY și vă spun și de ce… pentru că ESTE GENUL DE ELEV CU CAZIER, evitați prietenia, evitați problemele, evitați contactul
— d-na profesoara, cu tot respectul, cum puteți spune așa ceva? am cazier?
— hai bety, te rog frumos… hai că știm foarte bine… nu, dar o să ai
sunt un copil șugubăț cu suflet fragil
veninu vostru mă împinge să devin ostil
totuși…
v-am luat de exemplu drept așa nu
prețuiesc timpu
n-am timp să urăsc pe nimeni
nu sufăr de ego nu sufar de orgoliu
— taci cioară!
sunt o cioara, bre, cea mai mare gipsy
sunt zodia gipsy, știu cum să te repar, știu cum să te rănesc în orgoliu
dar te învăț cum să te iubești și să te respecți
măcar pe tine
abuzul de putere nu mă excită
abuzul de uniformă nu mă excită
dar mă duce bila și s-ar putea să te excite
sanky, sapiosexualule
”
Cu ce te ocupi în prezent? Ce planuri ai pentru viitor?
Momentan mă ocup de mine și de sănătatea mea mentală și emoțională am trecut prin niște abuzuri făcute de bucla așa zis feministo activisto din București, am intrat în depresie și alte cele și acum mă recuperez. Pe viitor plănuiesc să scot un volum de poezii despre abuzuri, sănătate mentală, experiențe proprii șamd, surprize surprize. Plănuiesc și să-mi dau licența anul ăsta, în rest sunt liber, aștept propuneri de colaborări.
***
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului “Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).
Foto: Julio Elvisey Pisică