Vreme de secole, muzica a fost singurul mod în care populațiile roma și-au dus mai departe cultura, tradițiile, limba și chiar miturile. După prăbușirea comunismului, lumea a avut brusc acces la o mare varietate de muzică provenită din această cultură.
La începutul anilor ’90, romii balcanici au început să apară în filmele unor regizori iugoslavi și francezi (Emir Kusturica, Tony Gatlif), în vreme ce lumea occidentală le îmbrățișa, din ce în ce mai tare, coloratele stiluri muzicale.
Atracția era tocmai această muzică foarte diversă, sunete născocite prin îndepărtata Asie, șlefuite apoi de o amară experiență europeană, acompaniate de o limbă pe care prea puțini o puteau traduce. O limbă ca un cântec de sirenă, atrăgând urechile curioase spre răsărit, prin satele și mahalalele Balcanilor.
Romii vor să fie auziți, altfel de ce și-ar ridica vocile? Tăcerea din jurul istoriei problematice a romilor se răsfrânge, însă, și asupra muzicii. Există prea puține cărți scrise despre acești oameni atât de muzicali. Vreme de sute de ani, romii au fost cea mai numeroasă populație minoritară a Europei, și, totuși, ei au rămas „națiunea invizibilă”, permanent marginalizată. Dacă istoria o scriu învingătorii, atunci romii câștigă abia la capitolul muzică.
Romii privesc cu multă mândrie darul lor muzical. Pentru ei, muzica reprezintă refuzul de a dispărea. Ne dăm seama de acest lucru dacă o ascultăm, de exemplu, pe cântăreața macedoneană Cansever, o tânără romă cu o viață nu tocmai ușoară, a cărei voce gravă vorbește despre disperarea umană. În România, Taraful Haiducilor s-a format în jurul regretatului lăutar Nicolae Neacșu (1924–2002), a cărui critică pe acorduri de vioară la adresa fostului dictator Nicolae Ceaușescu reprezintă o tulburătoare experiență de ascultare:
Muzica romilor, cu intensitatea ei misterioasă și rezonanța ei sălbatică, se naște din această durere. Cum spuneam, vreme de secole, romii și-au dus mai departe tradițiile și cultura prin muzică. Societatea europeană a îmbrățișat uneori talentul formidabil al câtorva, iar exemplele din istorie sunt grăitoare: Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei a răspândit moda romilor muzicanți plătiți la casele regale europene; compozitorii Franz Liszt și Béla Bartók au admirat și au găsit inspirație în muzica romă; trupa franceză Gipsy Kings a ajuns faimoasă cântând la petrecerile unora ca Brigitte Bardot, Pablo Picasso sau Charlie Chaplin.
Chiar dacă geniul muzical le-a permis câtorva să ajungă în anturajul unor conducători sau artiști faimoși, majoritatea romilor a rămas marginalizată, cu puțin acces la educație, lucrând, de obicei, în condiții dure, pentru alții. Acest statut de „nepoftiți” i-a forțat pe romi să existe la marginea societății.
Desigur, eu cred că tocmai muzica i-a ajutat în procesul de căutare a justiției sociale. Atunci când cineva precum Yehudi Menuhin îi ridica în slăvi pe violoniștii romi balcanici pentru tehnica feroce și inovativă, doar cei cu adevărat răuvoitori mai puteau nega că romii sunt capabili de o mare artă.
Eu am multă admirație pentru cântecele rome, pe care le găsesc o sursă continuă de inspirație, însă mi-ar plăcea ca ele să fie ascultate și admirate de cât mai mulți non-etnici. Și spun asta pentru că, prin această muzică, vorbește întreaga noastră istorie…
***
Niko G (Nicoleta Ghiță) este actriță și cântă rap abordând teme antirasiste și feministe. La doar 22 de ani, după și-a urmat pasiunile și a avut succes, a început să inspire alți tineri ca trainer.
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului “Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).