Alexia Șerban este o tânără din Ferentari care încearcă să gândească cu mintea ei, să se informeze din surse ce depășesc cadrul formal al școlii și al manualelor de istorie. O curiozitate înnăscută, călită însă într-un cartier care n-a scutit-o, în copilăria ei, de contactul cu diversele forme de discriminare.
Anul trecut, în august, împreună cu prietenul ei, Vlad Roșianu (fotograf), Alexia realiza un interviu despre Holocaustul romilor și rasismul contemporan cu unul din reprezentanții Institutului Elie Wiesel. Conceput în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) , interviul a fost preluat apoi și de revista Vice.
Am discutat despre nevoia acestor tineri de afirmare identitară chiar cu Alexia, care nu s-a sfiit să pună degetul pe multiplele răni ale unui cartier complicat. Pentru Alexia, discriminarea începe aproape de casă și e dovada confuziei din noi înșine. Că a supraviețuit unei copilării turbulente este în sine o realizare. Povestea Alexiei sună aproape ca un diagnostic:
Ce ne poți spune despre pericolele la adresa unei tinere fete din cartierul Ferentari?
Drogații de pe străzi, care se iau de tine, sunt cel mai mare pericol. Dacă ești băiat, rar ți se întâmplă chestiile astea în cartier. În cel mai rău caz, te poți lua la bătaie cu cineva. Dar dacă ești fată, e mult mai urât: ești fluierată, ești numită în toate felurile, se strigă după tine, sau chiar ești urmărită.
Ai avut parte de astfel de experiențe?
Da. Am fost urmărită cel puțin de două ori și am fost amenințată o dată cu bătaia pe stradă. Mi s-a întâmplat de am fost urmărită aproape până la poartă. Și nu poți să faci absolut nimic. Eu pur și simplu mă uitam la drum, nici măcar la ei, să îi bag în seamă, sau ceva. Erau doi. Și nici n-ai ce să faci. Nu contează cum te îmbraci, nu contează dacă nu ai contact vizual, reacția este aceeași.
Ce efect crezi că are un astfel de cartier asupra tinerilor?
Un cartier periferic ca acesta te călește mult mai repede față de altele. Dacă vorbim acum cu o persoană de vârsta mea din—să zicem—Sectorul 1 sau 2, e total diferită. Poate și ei știu, așa, la modul general, să se descurce, dar într-un cartier ca Ferentariul înveți să fii singur în diferite situații, să trăiești cu ideea că nu știi niciodată ce ți se poate întâmpla. Mai ales noaptea. Și acum, părinții nu prea mă lasă să fiu afară după ora 8. Vara e mult mai bine, stau până la 9.
Când ai început să ai conștiința pericolelor Ferentariului?
Am perceput tot timpul cartierul ca pe un loc periculos și pentru că mi-au zis părinții, care încercau să mă protejeze să nu pățesc ceva, dar și pentru că am avut și experiențe care s-au simțit periculos, care mi-au dovedit că au dreptate. Nu sunt doar vorbe. Dacă însă te obișnuiești și crești în Ferentari, nu ți se mai pare atât de periculos. Mai bine zis, dacă știi când anume poate fi periculos. Trebuie să anticipezi corect situațiile.
Te-ai confruntat cu vreo formă de discriminare în cei 17 ani de viață ai tăi? Și dacă da, în ce fel?
În generală, am avut mult bullying, pe aspectul fizic, se luau de mine. Eu gândesc altfel față de ei, am o mentalitate altfel. Și ei fiind la nivelul ăsta, nu înțeleg chestia asta. Am înțeles de mică să-i las în pace, dar uneori ți se ia. La un moment dat, prin clasa a opta, se luaseră atât de tare de mine încât nu mai voiam să merg la școală. A venit mami, nimic n-au suflat în fața ei. E nasol pentru că, știi, părinții se îngrijorează pentru tine când ai parte de bullying și din astea. Și tu nu vrei să le zici pentru că știi că mai rău faci. Au și ei problemele lor și când le zici din astea, îi faci să se simtă și mai nasol.
Deci experiența ta din școala generală, în cartier, n-a fost tocmai strălucită…
Eu, din generală, nu mai țin legătura decât cu o singură persoană. Din toată clasa aia. M-au întrebat și la liceu, cum a fost în generală, ai ținut legătura… nu, n-am ținut legătura. Le-am spus, eu de-abia așteptam să ies din școală, de-abia așteptam să mă duc la liceu. Spre norocul meu, când am ajuns la liceu, am fost plăcut surprinsă că lucrau în echipă, erau drăguți. La liceu, nimeni nu s-a luat de mine, să zici că… de aspectul fizic, sau de altceva. De cum gândesc, sau așa. Îmi place că anumite persoane din clasă gândesc ca mine. Sunt tot de aceeași mentalitate.
Școală diferită, sector diferit, copii diferiți. Ce s-a schimbat?
Colegii de la liceu sunt din cartiere bune. Din toată clasa, doar eu sunt din Sălaj, aproape de Ferentari. Sunt din cartiere bune și de asta mi-au plăcut mereu persoanele din cartiere bune. Nu neapărat că ar fi de bani gata sau altceva. Ei mă acceptă altfel. Nu zic că mă înțeleg cu toții la fel, dar niciodată nu m-au judecat că eu sunt din Sălaj, că uite-o și pe aia unde stă. Niciodată nu mi-au zis cum arată, ce haine are. Nu pot să zic că am toate hainele posibile cum au ei sau că în fiecare zi am în portofel 50, 100 de lei ca ei. Eu de abia am 5 lei. Dar asta-i chestia, că deși n-am banii lor sau hainele lor, nu mă judecă.
Îți mulțumesc frumos pentru încredere.
***
Cu Alexia Șerban a stat de vorbă Georgiana Vatală în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) desfășurat de Fundația Amfiteatru. Autoarea, Georgiana Vatală, are 19 ani, iar pasiunile ei sunt dansul și actoria. Este implicată în activități creative încă de la 10 ani. A început la Policy Center for Roma and Minorities, a continuat cu trupa de dans Born for Trouble, apoi PlayHood și Star Chaya. Trei ani la rând, a participat la Sistem pe Ferentari. La fel și la Teatru Forum. Acum, Georgiana este studentă în anul I la Universitatea București, profilul Științele Informării și Documentării. Deși aceasta este o facultate bună, în viitor, ar vrea să facă și Facultatea de Psihologie și/sau Pedagogie. Iubește să lucreze cu oamenii și copiii, să ajute și să facă bine.
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari.