Ionuț „Jean” Niculae este unul din cei mai talentați tineri de etnie romă din România, un om care a plecat de jos, trecând prin toate etapele unei copilării marcate de incertitudini, dar care a reușit să-și împlinească visul de a deveni actor. Sensibil la dramele și dificultățile tinerilor din cartierele mai sărace și marginalizate ale Capitalei, Jean Niculae a pus pe picioare un laborator de teatru (Brightside Drama) pentru liceeni. Îl puteți vedea pe scenele teatrelor din oraș (Point, TNB), dar și în producții cinematografice de dată recentă (Netflix), mereu surprinzător, mereu dispus să-și adapteze repertoriul.
Mai multe despre ascensiunea lui profesională, valori și opțiuni de viață, într-un dialog dezinhibat cu Niko G.:
Ionuț, lumea îți spune Jean (de la comicul Jean Constantin) și așa o să-ți spunem și noi. Unde te-ai născut și cum a fost copilăria ta? Cât a cântărit viața de cartier în evoluția ta către ceea ce ești astăzi, actorul Ionuț Niculae?
Salutare. M-am născut în Berceni, apoi ne-am mutat în Ferentari, unde am stat până am împlinit 7 ani, iar apoi am stat în Rahova, până la 25 de ani. Cred că tot ceea ce sunt eu acum se datorează în mare parte întâlnirilor de care am avut parte în Rahova. Acolo îi aveam pe prietenii mei Țeapă, Pepsi, Cambuză, Coco, Micuțu, Florin, Chucky și mulți alții. De la ei am învățat că trebuie să muncești dacă îți dorești ceva, că prietenii sunt mult mai importanți decât banii și că, dacă cineva se ia de tovarășul tău, te bagi, nu contează câți sunt. Apoi am intrat la facultate, am descoperit cărțile și muzica clasică și totul s-a schimbat.
Consideri că etnicii romi din Rahova, Ferentari, Sălăjan și din alte cartiere întâmpină, mai mult sau mai puțin, aceleași probleme? Se confruntă cu aceleași obstacole sau există diferențe? Cum crezi că ar fi arătat copilăria ta dacă te-ai fi născut, spre exemplu, în Ferentari?
Cred că problemele sunt aceleași în toate cartierele și au legătură cu sărăcia. Dacă am găsi și în cartierele mărginașe teatre, cafenele, restaurante, biblioteci, cinematografe, lucrurile ar sta puțin altfel. Până să intru la facultate, eu nu cunoșteam centrul Bucureștiului, imaginea mea despre orașul nostru era aceea a unuia cu multe blocuri și anturaje care se adună la scara blocului să socializeze. Nu știam cum arată și celelalte locuri unde poți să faci asta. Dacă autoritățile locale s-ar ocupa mai mult de aceste zone și ar încerca să le înfrumusețeze, lucrurile ar sta altfel. Oamenii ar descoperi și alte modalități de petrecere a timpului liber.
Ca artist, ești unul dintre cei care cred în menirea socială și educativă a teatrului. Alături de tizul tău, actorul Ionuț Toader, ai pus pe picioare Brightside Drama, un fel de laborator de teatru pentru liceeni. Care a fost experiența ta în lucrul cu tinerii? Ce au învățat ei de la tine și cei ai învățat tu de la ei?
Am dezvoltat o comunitate foarte frumoasă cu Ionuț, între timp acesta s-a retras, nu pentru că ne-am certat, ci pentru că a ales să se axeze mai mult pe teatru. Eu, pentru că joc mai puțin, nefiind angajat într-un teatru de stat, am avut timp să mă ocup mai bine de trupă. Și ce decizie bună am luat!
Cred că pe tineri îi ajută foarte mult dezvoltarea prin teatru, și nu doar prin prisma faptului că învață un text, se urcă pe o scenă și joacă în fața unor oameni. Întotdeauna am pus teatrul pe planul doi. Ce mă interesează pe mine cel mai tare este ca ei să socializeze, să cunoască cât mai multe lucruri dintr-o grămadă de domenii care să îi ajute în ceea ce vor face pe viitor. Pentru că procentul de adolescenți care vor da admitere la UNATC este foarte mic. Mulți pleacă din țară să studieze.
De aceea, cred că bazele cu care pleacă de la noi sunt foarte utile. Încerc să suplinesc ceea ce școala românească, din păcate, nu le oferă. E important să știe și fizică și chimie, dar noi facem și un Podcast în care abordăm teme pe care ei nu le discută cu nimeni la școală. Vorbim despre încrederea de sine, ce înseamnă să fii gentleman, vorbim despre sănătatea mintală, social media și multe altele. Ei aleg subiectele și invitații, eu doar filmez. Ce am învățat eu de la ei nu pot exprima în cuvinte. Ei sunt totul pentru mine și acum privesc lumea cu alți ochi, mult mai calm, mai fericit și împăcat cu ceea ce sunt în etapa asta a vieții mele.
Care din spectacolele tale îți place cel mai mult și de ce? Care e cea mai faină și importantă poveste pe care ai spus-o vreodată pe scenă?
E greu să aleg un spectacol. Fiecare cu lumea lui, colegii, locul. Toate sunt importante. M-am simțit bine și când am jucat într-o sală mare și frumoasă, dar și în spațiile mai neconvenționale, unde am jucat teatru documentar.
Ai lucrat vreodată în cartierul Ferentari, cu oamenii locului? Dacă da, în ce proiect și ce impact a avut? Dacă nu, ce fel de proiect ți-ai putea imagina pentru acest cartier și cui i s-ar adresa? Inventează-ne un scurt scenariu pentru Ferentari J
Nu am lucrat pentru comunitatea din Ferentari, în schimb am condus un atelier de teatru pentru niște copii defavorizați de la un centru din Sectorul 6. Mi-a fost foarte greu, chiar dacă ei s-au atașat mult de mine și nu mai voiau să mai plec. E nevoie de o persoană care să poată să gestioneze unele momente când copiii au accese de furie. Am avut alături și pedagogii de la centru, care mă mai ajutau în astfel de momente, însă nu am putut face față situației așa cum trebuie. Mă panicam și mă închideam.
Scenariul meu pentru Ferentari este unul în care să existe ateliere susținute de actori în colaborare cu psihologi, pentru a putea face mult mai multe pentru acești tineri. Și cred că e la fel de important să duci copiii și în alte medii, pentru a vedea și alte perspective, care sunt total diferite. Pe mine m-a ajutat foarte mult să ies din Rahova și să cunosc și alți oameni…
Care sunt, după tine, atuurile unui tânăr de etnie romă? Putem să ne imaginăm așa ceva într-o lume brăzdată de stereotipuri și varii forme de discriminare?
Cred că ceea ce ne definește pe noi este curajul. Avem abilitatea asta de a încerca o grămadă de lucruri fără să ne fie teamă că ne judecă cineva. În facultate eram tot timpul pregătit să mă ridic și să lucrez orice scenă, cu orice partener. Nu contează ce cred ceilalți despre noi, asta e problema lor. Noi putem fi la fel de frumoși și talentați ca oricine.
De două ori am fost discriminat în facultate, prima dată la un examen de regie de la film, când nu m-au acceptat pentru că filmarea era de seară, de exterior, și nu aveau lumini, iar eu eram prea închis la culoare ca să mă văd, și a doua oară la master, când nu am fost distribuit într-un spectacol de Cehov pe motiv că rușii nu sunt negri. Aia e, mergem mai departe. Eu consider că am făcut suficiente lucruri de calitate.
O ultimă întrebare, Jean. La ce lucrezi în prezent? Fă-ți puțină reclamă, ca să știm unde te căutăm J
În prezent mă puteți vedea în Străinul, la Teatrul Point, și în No Man’s Land, la Teatrul Național din București. Restul s-au casat, nu mai sunt bani pentru colaboratori. Iar pe Netflix, în Câmp de maci, Rocker și Lumea e a mea, și, în curând, în filmul de debut al Monicăi Stan, Imaculat. Acesta din urmă ar trebui să apară în cinematografe în luna mai.
Mulțumim frumos și la cât mai multe roluri!
***
Cu Ionuț „Jean” Niculae a stat de vorbă Niko G. în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) desfășurat de Fundația Amfiteatru. Niko G. este actriță, compozitoare și cântăreață rap care produce artă antirasistă și feministă.
***
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna, și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).