Nicoleta Vișan este una dintre cele mai puternice femei pe care le-am cunoscut în viața mea. Este o femeie care a fost evacuată din propria casă, a fost implicată în politică, a scris o carte și nu ezită niciodată să ajute persoanele din comunitatea ei sau persoanele care se confruntă cu evacuarea.
Este empatică, sufletistă și credincioasă. Organizează proteste și protestează și pentru oamenii care sunt evacuați. Deși i s-au întâmplat multe lucruri care au avut consecințe grave, a rămas tot pozitivă și am multe de învățat de la ea. Face absolut totul din inimă.
Cum vă mențineți optimismul după toate cele văzute și trăite pe propria piele?
Vine de la Dumnezeu. Eu sunt o persoană religioasă și credincioasă de fel. Stau mereu și mă rog, mă sfătuiesc cu El.
Pentru mulți dintre noi este greu de imaginat ce înseamnă o evacuare din propria casă. Ați luptat pentru a împiedica mai multe astfel de evacuări. Ce v-a marcat din poveștile oamenilor care se confruntau cu așa ceva?
Am luptat. Am fost în Cluj, unde erau deja oameni evacuați, i-am ajutat. Am făcut proteste pentru oameni care fuseseră evacuați poate de dinaintea mea. Ultimul protest l-am făcut pe 12 decembrie. Oamenii mă caută să le ofer ajutor, iar eu comunic, transmit mai departe și încerc să rezolv. Nu îi pot ajuta definitiv, dar măcar primesc o amânare. Așa a fost la ultimul protest, pentru că eu consider că sărbătorile trebuie petrecute, acasă, în familie. Evacuarea te face să îți riști cariera, viața. Am avut cazuri de copii cărora le era greu să fie curați, să își facă temele în pofida celor întâmplate, dar părinții au avut grijă să nu pară a fi evacuați. Unii profesori nu credeau văzând copiii atât de bine îngrijiți.
În primul rând, loialitatea lor. Vorbind cu ei, ascultându-le poveștile, se deschide o portiță atât în inimile lor, cât și în a mea. Sunt persoane care nu au rezistat presiunilor, poliției, primăriei, oamenilor și au decedat după câteva zile de la evacuare. Oamenii aceștia nu prea mai ai cum să-i uiți. Îți rămân în suflet și în minte.
Aveți și o poveste personală în acest sens. Cazul a devenit emblematic, s-a scris o carte, subiectul a ajuns la un public larg. Cum vă raportați acum la acele momente și la ce a urmat?
Au trecut 8 ani de când sunt evacuată. Sunt credincioasă și vorbesc cu Dumnezeu. Împreună cu El, am reușit. Am fost să îmi depun dosar la primărie pentru a primi o locuință socială din pricina evacuării mele. Deși legile sunt de partea mea și a cetățenilor, iar ei sunt plătiți tot de noi, știu doar să își bată joc și să îți vorbească urât. I-am explicat femeii de la birou situația mea, iar ea a început să țipe că „eu vreau apartament, că ea stă și muncește și eu vreau să îmi pice din cer”.
Deși am scris o carte, tot la fel mă simt. Cu cât mă cunoaște mai puțină lume, cu atât mai bine. Și eu am fost ajutată, îndrumată, așa că fac și eu asta la rândul meu. M-am simțit frustrată, speriată, aceste emoții s-au transformat în curaj. Făceam protest în timp ce mă evacuau.
Cine v-a ajutat în cele mai bune momente? Și cine a fost lipsit de empatie?
M-au ajutat familia, comunitatea, prietenii și ONG-urile. Comunicarea este foarte importantă.
Executorul, proprietarul care a venit în urma mea, poliția, primarul, cei de la legislatură care mi-au preluat dosarul, cam toți au fost lipsiți de empatie. Nu prea se găsesc persoane care să fie empatice. Când oamenii aud că o persoană este evacuată, tot pe ea o învinovățesc.
Ați avut inițiativa implicării politice. Cu ce sentiment ați rămas după această inițiativă? Ați sfătui pe cineva să intre în politică?
Un sentiment bun, dacă aș avea ocazia să o fac iar, aș face-o, pentru că îmi cunosc prioritățile: eu, familia, comunitatea, prietenii. Degeaba am eu de toate, dacă oamenii din jurul meu nu au ce le trebuie. Da, sfătuiesc tinerii, și nu numai, să intre în politică. Asta doar dacă au intenții bune pentru comunitatea, zona din care provin. Dacă o fac, să o facă din suflet.
Cum vi se pare că se raportează statul român la cei vulnerabili? Mai avem speranțe?
Rușinos. Nu îi interesează deloc. Fac pachete doar de Crăciun, iar restul anului nu se gândesc deloc la oameni. Dacă merg să depună un dosar, îi discriminează pe cei care chiar au nevoie de ajutor. Trebuie să avem speranțe. Speranța moare ultima.
Ce proiecte derulați în prezent?
Sunt colaboratoare E-Romnja, lucrez cu femei rome. Sunt consilier și ofer sprijin pentru femei și nu numai care au trecut sau nu prin situația mea. Mă sună oamenii mereu și îmi cer ajutorul, și deși eu nu îi cunosc, îi ajut. Mă lupt pentru o locuință socială, sunt pe lista de așteptare. Am jucat în piese de teatru, am scris și publicat cartea, am făcut seminarii despre viața mea, cu sfaturi despre cum este să fii evacuat.
Ce planuri aveți pentru viitor?
Școala! Pentru a nu mai fi discriminată, vreau să termin studiile.
Vreau să devin asistent medical, poate voi reveni în politică, și vreau să colaborez cu asociații care ajută oameni.
***
Pe Nicoleta Vișan a intervievat-o Georgiana Vatală, în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) desfășurat de Fundația Amfiteatru.
Autoarea, Georgiana Vatală, are 19 ani, iar pasiunile ei sunt dansul și actoria. Este implicată în activități creative încă de la 10 ani. A început la Policy Center for Roma and Minorities, a continuat cu trupa de dans Born for Trouble, apoi PlayHood și Star Chaya. Trei ani la rând, a participat la Sistem pe Ferentari. La fel și la Teatru Forum. Acum, Georgiana este studentă în anul I la Universitatea București, profilul Științele Informării și Documentării. Deși aceasta este o facultate bună, în viitor, ar vrea să facă și Facultatea de Psihologie și/sau Pedagogie. Iubește să lucreze cu oamenii și copiii, să ajute și să facă bine.
***
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna, și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).