O mare parte din istoria lor, romii est-europeni și afro-americanii au avut destine similare. Ambele populații au îndurat secole de sclavie și tot ambele au fost emancipate, aproape simultan, în secolul al XIX-lea. Chiar și după, ambele au continuat să sufere ani de discriminare, sărăcie, marginalizare, locuire insuficientă. Al Doilea Război Mondial a fost evenimentul care le-a separat destinul comun, ducându-i pe romi în Poraimos (aprox. 1,5 milioane de morți), iar pe afro-americani, spre mișcarea drepturilor civile și alte victorii legale care au măcinat, în timp, segregarea. Poveștile lor sunt exemple de reziliență în vremuri întunecate. Poveștile lor sunt de un eroism surd, care merită admirat…
În Europa de Est, legendele îi atestă pe romi încă din secolul IV î.Hr., cu alte surse mergând până în al XI-lea. Știm, totuși, prea puțin despre această primă perioadă, pentru că, până de curând, romii nu au avut acces la istoria scrisă. Unii dintre ei au rămas analfabeți în mod conștient, încercând să-și protejeze cultura de influențele străine.
Au trecut multe secole până când să le fie descoperită originea, dar, pe la începutul sec. XVIII, au apărut și primele dovezi lingvistice despre proveniența lor indiană. După părăsirea nordului Indiei, cei mai mulți romi au ajuns să locuiască în Valahia și Moldova, provincii ale României de azi. Acolo, ei eu fost înrobiți, din secolul XIV și până mult în secolul XIX. Ororile îndurate de robii romi erau comparabile cu cele ale sclavilor afro-americani: pedepse corporale, biciuiri la talpă, tăierea buzelor, arderea pielii cu fier încins…
Chiar și acolo unde romii nu erau sclavi, relele tratamente împotriva lor au continuat. Populațiile roma din Ungaria, Slovacia, Bulgaria și de oriunde altundeva în Europa de Est, au fost cândva întrebuințate ca făurari, muzicieni și soldați, însă, începând cu secolul XVI, au fost puse mai multe restricții asupra activității lor. Pentru a scăpa de aceste restricții, unii dintre ei au ales calea nomadă.
Apoi, pe la mijlocul secolului XIX, a existat un așa-zis curent aboliționist în Vest, care a pus capăt sclaviilor. El s-a combinat cu emanciparea elitelor locale, trimise la studii în Occident și întoarse acasă cu anumite principii umaniste—cele care i-au și făcut să-i privească cu alți ochi pe acești oameni.
Evenimentele secolului XIX au dus la emanciparea a aproximativ 600.000 de robi. Romii deținuți anterior de Biserică sau de stat (state feudale), au fost eliberați în Valahia și Moldova între 1842 și 1847. Într-un final, la 1855, toți etnicii romi din regiune fuseseră dezrobiți.
Emanciparea romilor a coincis cu abolirea sclaviei în Statele Unite. Președintele Lincoln a emis la 1 ianuarie 1863 Proclamația de Emancipare, eliberând sclavii din statele confederate și lipsind acele state de mâna de lucru pe care și-o doreau. Mulți din afro-americanii eliberați s-au alăturat armatelor unionale, grăbind sfârșitul Războiului Civil American. Urmând victoriei Nordului în războiul civil, Congresul american a adoptat măsurile necesare protejării drepturilor civile pentru foștii sclavi (inclusiv dreptul de a vota).
Nimic din toate astea nu s-a întâmplat, însă, cu romii din Europa. Odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, naziștii și-au asumat un program de exterminare a romilor similar „soluției finale” pentru evrei. Nu avem informații complete, dar se aproximează că au murit în Holocaust (Poraimos) cca. 1,5 milioane de etnici romi. Nu sunt incluși aici și cei exterminați de naziști în statele aliate lui Hitler.
După înfrângerea naziștilor în Al Doilea Război Mondial, cei mai mulți romi rămași în Europa de Est au căzut sub dominația sovieticilor. Romii au primit slujbe, locuințe și educație în stil socialist. Totuși, slujbele lor, care cereau puțină sau nicio educație, erau adesea în ineficientele fabrici de stat din industria grea. Dorind să distrugă stilul de viață al romilor prin asimilare forțată, regimurile comuniste au pus capăt nomadismului și i-au inclus pe romi în economiile socialiste.
La prăbușirea acestor regimuri, cei mai mulți romi au părut inadaptați la sistemul economiei de piață, trebuind să îndure, unii chiar până în zilele noastre, efectele sărăciei și marginalizării. Chiar și așa, au rămas mândri de etnia și obiceiurile lor, ba chiar au reușit să le transmită mai departe urmașilor, cum numai ei eu știut s-o facă secole de-a rândul. Mândria romilor este inevitabil legată și de această rezistență în timp, de supraviețuire și o autenticitate nealterată.
Sursa foto: unsplash.com
Autoarea, Anca Văleanu este o talentată și optimistă tânără de 17 ani. Face actorie, cântă și se pregătește pentru o carieră în industria hotelieră. Din 2021 a început să scrie, primele ei articole fiind despre reușitele celor care au pornit cu puține șanse în viață și despre proiecte care ajută tineri din zone defavorizate.
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna, și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).