Neluțu Petrache este un muzicant afirmat, care și-a construit cariera cu multă pasiune și trudă. A început să cânte de la vârsta de 9 ani, atunci când mama sa îi cumpăra prima chitară. La 18 ani avea și primul său concert „oficial”, după cum îi place să spună. Deși înzestrat de la natură cu o voce deosebită, Neluțu și-a dat devreme seama că pentru a fi perceput ca muzicant așa cum își dorea el, e nevoie de multă muncă și sacrificii. Și că succesul rapid este unul efemer, mai mult o întâmplare.
Neluțu a crescut într-un cartier pe stil vechi, mai pustiu ca în zilele noastre, cu mai puțini copii dispuși să afle lucruri sau să se informeze. Pe vremea copilăriei sale, „castelul” și bătutul mingii erau printre puținele distracții la îndemână. Talentul lui Neluțu Petrache a fost dublat de-a lungul timpului de o etică sănătoasă a muncii, precum și de o continuă nevoie de perfecționare. Fire ambițioasă și curioasă, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, ca o etapă firească în dezvoltarea sa. Între timp, Petrache a devenit un artist consacrat, fiind căutat deopotrivă de străini și români. A avut colaborări și concerte cu mari nume ale muzicii, în orașe importante din țară și străinătate.
Am stat de vorbă cu Neluțu Petrache despre relația dintre succesul artistic și etica muncii la un om plecat din cartier. Interviul s-a desfășurat imediat după întâlnirea sa cu copiii din Ferentari care au participat la Programul de Vară.
Pentru cine cântați? Cum arată publicul dumneavoastră?
Cânt mai mult la oamenii majoritari, la români, la gagii. Manele nu poți să cânți tot timpul și oriunde, pe când muzica folclorică sau muzica bună, pentru tot omul, o poți cânta oriunde. Manele poți cânta doar la un anumit gen de oameni.
Am văzut în decursul acestor ani că nu trebuie să te axezi doar pe un gen, pentru că rămâi acolo și te-ai plafonat. Trebuie să cânți mai multe genuri și să le cânți bine! Degeaba cânți mai multe genuri dacă le cânți prost. Eu de aia am segmentul ăsta de oameni care mă apreciază și mă iubesc, pentru că văd c-o fac bine.
Ce v-a motivat să fiți diferit, să abordați mai multe genuri?
Am încercat să abordez mai multe genuri, adică să nu pot fi catalogat „manelist” sau doar „folclorist”. De aceea, oamenii mă invită la un eveniment cu tot sufletul, pentru că știu că pot să cânt pentru toate tipurile de oameni. Eu nu m-am axat doar pe genul ăsta, cum sunt majoritatea. Am văzut, și mulțumesc lui Dumnezeu că viața m-a făcut să văd astfel de lucruri, și meseria m-a învățat să îmi dau seama de om. Eu când merg la un eveniment, mă orientez imediat: ce merge, cu ce încep, cu ce continui, cu ce termin.
Cât de repede vine succesul?
Succesul nu este imediat. Dacă vine imediat nu e succes, e o întâmplare. N-ai nicio garanție că e pe termen lung.
Ca să ai succes trebuie să faci sacrificii pe mai multe planuri. Și profesional, și social și mai mult. Când alții merg în club, tu stai acasă și te pregătești că a doua zi ai concert sau spectacol, sau eveniment, sau nuntă. Ce prezint oamenilor ălora!? Asta spun, cere multe sacrificii viața asta de muzicant sau artist. Dacă faci ceea ce îți place și pui suflet, o sa iasă frumos.
Eu nu m-am considerat niciodată lăutar, m-am considerat muzicant.
Cum arată lăutarul pentru Neluțu Petrache?
Cum văd eu lăutarul? Tatăl meu, Gicu Petrache—Dumnezeu să-l odihnească, în martie s-a prăpădit – aborda mai multe genuri, dar era considerat lăutar autentic, gen Nelu Ploieșteanu, gen Catanga. Dar eu nu am vrut să mă perceapă lumea ca lăutar. Am vrut să mă perceapă ca muzicant, ca artist. Și am muncit pentru asta.
Cum ați reușit să faceți oamenii să vă perceapă ca muzicant?
Dacă vrei o schimbare, fii tu acea schimbare. Dacă vrei să schimbi percepția lumii, trebuie să faci acele lucruri care vrei să te definească. Și să le faci bine. A fi muzicant-artist înseamnă să abordezi mai multe genuri.
Talentați sunt mulți, depinde cum îți dezvolți talentul ăla. În fiecare din noi, oamenii, există o minune. Trebuie doar descoperită acea minune și apoi cultivată.
Eu n-am vrut să rămân acolo… „vechiul lăutar”, ca ai mei. Un lăutar poate să cânte un singur gen. Am vrut să mă perceapă oamenii ca artist. Și de asta am vrut și mai mult, am abordat muzica și în spaniolă și în engleză, și folclor, și pop, am mers și la școala populară. Și la oamenii la care merg… îi selectez, nu merg la oricine. Pentru că, știți, nu totul se rezumă la bani în viața asta. Banii sunt mai mulți sau mai puțini, cum dă Dumnezeu. Nu asta e primordial în viață. Primordial e să lași o impresie bună acolo unde mergi, să fii cinstit cu tine și să nu te minți pe tine și nici pe ceilalți, să ai încredere în tine, să iubești ceea ce faci și să faci ceea ce iubești. Pentru că doar așa o să iasă bine.
Spuneți-mi despre Școala Populară de Artă. Erați format, deja aveați succes, însă ați considerat că este nevoie s-o faceți. Ce v-a determinat?
Da, pentru că am considerat că am ce învăța și de la Școala Populară de Artă. Eu aveam o voce foarte frumoasă și cântam deja piese grele: „De-ar fi să vii”, „My way”, „Yesterday”, Hello”. Dar am considerat că întotdeauna ai ceva de învățat. Mi-a prins foarte bine și școala și m-am bucurat foarte tare de anii petrecuți acolo. Am avut și o profesoară extraordinară, Mirela Vlad. N-am cuvinte s-o descriu. Ne făcea dânsa rost de piesa cutare sau cutare… pe vremea aceea nu era internet, era mai greu. Profesoara ne ajuta și cu texte și cu negative, cu orice. Foarte frumoase acele zile, mă bucură tare mult. Și mă gândesc, așa, acum, cu o urmă de regret, la cum a trecut timpul.
Sigur, însă ați făcut de atunci lucruri importante.
Da, bineînțeles, însă mă gândesc și la doamna noastră [profesoară], care nu mai este printre noi. Și la prietenii cu care nu m-am mai văzut de foarte mult timp. Mă gândesc cu nostalgie, știți cum e…
***
Pe Neluțu Petrache l-a intervievat Niko G. în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) desfășurat de Fundația Amfiteatru. Niko G. este actriță, compozitoare și cântăreață rap care produce artă antirasistă și feministă.
***
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).