Cunoașterea în cultura tradițională romă este transmisă oral și asociată, de regulă, cu înțelepciunea bătrânilor. Ei sunt cei care își amintesc obiceiurile, tradițiile și legendele vechi, și tot ei sunt cei care au devenit înțelepți prin experiența de viață acumulată. La polul opus, educația formală din sistemele europene promovează o abundență de idei și o face într-un fel care nu ține neapărat cont de nevoile reale ale tinerilor romi. Eternul conflict al aculturației romilor nu poate fi depășit fără o înțelegere empatică a nevoilor lor reale de socializare, fără o acceptare a faptului că, pentru ei, tradiția primează și trebuie recunoscută (inclusiv în procesele educaționale mainstream).
Educația romă e foarte diferită de cea acceptată ca standard în societate. În cele mai multe sisteme educaționale europene, tinerii sunt instruiți în medii atent structurate și competitive, în care fiecare oră a zilei se scurge după un program bine stabilit. La rândul lor, profesorii și educatorii au anumite așteptări de la copii și părinții lor.
În primul rând, acești educatori își imaginează că toți părinții își doresc același standard de educație pentru copii, că părinții, la rândul lor, sunt educați sau că le vor oferi copiilor cele necesare pentru a-și face temele. Tot ei își imaginează că acești părinți au suficienți bani pentru a le asigura uniformele, rechizitele și cărțile de care au nevoie. Au cerințe prea mari. Cer prea mult. Nu neaparat pe partea educațională ci și pe partea materiala.
Pe de altă parte, resping copiii de etnie romă. Nimic din ce facem nu este suficient pentru a-i mulțumi. Îmi amintesc cum, în clasa a IV a, eu am ieșit printre primii copii din clasă și am primit diploma trasă la xerox, pe când ceilalți copii au primit diplome colorate. Fratele meu a avut aceeași învățătoare și era foarte rasistă. Și el tot printre primii copii era, însă nu a primit deloc diploma, doar că părinții colegilor au luat atitudine.
Și uneori nu e vorba doar de rezultate. Eu am muncit la școală mult mai mult decât un copil majoritar. Înainte eram într-o situație foarte precară. Deși nu aveam un spațiu prea mare, doar două camere, aveam uniforma mereu curată. Iarna, însă, era mai greu cu uscatul rufelor și trebuia să le usuc în casă, iar în casa se fuma. Tot această învățătoare, mi-a atras atenția și s-a luat de părinții mei, manifestându-și nemulțumirea că uneori hainele mele miros a fum. Oricât de mult ne străduiam, ea scotea în evidență mereu partea negativă, anulând total ce am făcut bine.
Din păcate, pentru mulți copii romi, aceste condiții ideale nu există. Sărăcia, rasismul și accesul limitat la servicii de bază împiedică participarea la educația normală. Din păcate, natura structurată a educației formale nu se combină în mod fericit cu natura socializării la copiii romi. Din toate aceste motive, mulți părinți de etnie romă nici nu prea văd educația formală ca pe o treabă urgentă, importantă sau necesară pentru copiii lor.
Chiar și așa, romii recunosc că educația formală este singura cale spre alfabetizarea urmașilor. „Știința de carte” a devenit din ce în ce mai importantă, chiar și pentru ei, fiind necesară în cele mai comune situații de viață (obținerea unui carnet de șoferi, completarea unui formular, etc.). Există și chestii comune între cele două lumi. Ceea ce nu știu sau nu înțeleg mulți este că romii trebuie să se implice în deciziile despre viitorul copiilor lor, iar aceste decizii nu ar trebui să vină de undeva de sus sau din afară, sau să pară impuse.
Familia este foarte importantă în viața unui copil rom. În cele mai multe comunități, familia și rudele rămân principala influență asupra copiilor. Familiile de romi privesc etapele prunciei, copilăriei și maturității mai relaxat. La ei, nu există date fixe pentru mersul de-a bușilea, căderea dinților sau primii pași. Atunci când se nasc, copiii romi sunt văzuți ca semne de bogăție, prestigiu, de bunătate a Domnului asupra familiei.
După o primă îngrijire mai atentă, în primele luni de viață, ei devin din ce în ce mai independenți. Sunt lăsați să exploreze liber, să observe singuri activitățile cotidiene ale comunității, dar, în același timp, sunt nevoiți să-și asume și anumite responsabilități (de exemplu, îngrijirea fraților mai mici).
Se spune că în general, copiii romi au pornirea de a copia activitățile economice și îndeletnicirile adulților. Ei își însoțesc părinții la vândutul florilor, la asfaltare sau colectare de metale sau la concerte lăutărești, deprinzând rapid aceste aptitudini. Și eu am fost mult timp cu mama când vindea flori. Eram foarte mică, mama avea un coș pentru ustensilele ei: foarfeca, șnur, folii s.a.m.d. își scotea ustensilele și mă punea acolo așa de mică eram. Însă asta nu m-a împiedicat să învăț. Pot spune că a fost unul dintre lucrurile care m-a motivat. Ea mi-a arătat cum este munca grea, pentru cei lipsiți de educație.
Odată cu pubertatea, vine și împărțirea rolurilor în funcție de gen. Familia devine foarte protectivă cu fetele, iar băieții scapă de obligații și câștigă mai multe drepturi. Tânăra fată romă este, de obicei, judecată după reputația ei, după originea familiei și chiar personalitate (temperament). În familiile mai tradiționale, acestea nici nu mai dorm alături de ceilalți copii și se feresc de ochii bărbaților. Tinerele rome măritate sunt răspunzătoare față de soacră, pe care trebuie s-o ajute în bucătărie, la curățenie și la îngrijirea copiilor.
Bineînțeles, aceste practici nu continuă în toate comunitățile de etnici Roma, dar există multe presiuni ca ei să se conformeze la normele sociale dominante—mai ales în educație! Poate că lumea ar trebui să înțeleagă mult mai bine aceste lucruri, pentru că participarea timpurie a tinerilor romi la viața adultă are și o grămadă de avantaje educaționale. Important este să se accepte aceste diferențe și faptul că cei mai mulți copii romi au pornit în viață învățând prin contact și socializare, nu prin instruire directă.
Probabil că dacă vrem să-i ajutăm cu adevărat, să-i integrăm fără a le distruge identitatea, ar trebui, mai întâi, să ne uităm altfel la tradițiile lor comunitare și de familie, la modul în care se petrece socializarea romă. Atelierele extracurriculare care încep să se țină în Ferentari, de exemplu la Școala Nr. 2 sau la Studiourile Ferentari, sunt o bună ocazie de a le oferi copiilor romi acel mediu de socializare și auto-împuternicire de care ar avea nevoie în evoluția personală.
***
Materialul a fost scris de Georgiana Vatală în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) desfășurat de Fundația Amfiteatru. Georgiana are 19 ani, iar pasiunile ei sunt dansul și actoria. Este implicată în activități creative încă de la 10 ani. A început la Policy Center for Roma and Minorities, a continuat cu trupa de dans Born for Trouble, apoi PlayHood și Star Chaya. Trei ani la rând, a participat la Sistem pe Ferentari. La fel și la Teatru Forum. Acum, Georgiana este studentă în anul I la Universitatea București, profilul Științele Informării și Documentării. Deși aceasta este o facultate bună, în viitor, ar vrea să facă și Facultatea de Psihologie și/sau Pedagogie. Iubește să lucreze cu oamenii și copiii, să ajute și să facă bine.
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari.